EuropaFranta

Comisia Europeană avertizează Franța: Jurnaliştii trebuie să-şi facă munca LIBER!

Comisia Europeană a atras atenţia luni că jurnaliştii trebuie să „poată să-şi facă munca liber şi în deplină siguranţă”, după votul parlamentarilor francezi asupra unui document care a iscat polemici în Franţa privind difuzarea răuvoitoare a imaginilor cu forţele de ordine, relatează AFP şi publicaţia Ouest France, potrivit agerpres.

„Comisia se abţine de la comentariile cu privire la proiecte de lege, dar este de la sine înţeles că, în perioade de criză, este mai important că niciodată ca jurnaliştii să-şi poată face munca în siguranţă şi în mod liber”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al executivului UE, Christian Wigand.

„Ca întotdeauna, Comisia îşi rezervă dreptul de a examina legislaţia finală pentru a verifica conformitatea sa cu normele UE”, a adăugat el.

Propunerea de lege „Securitatea globală”, aflată în discuţie în parlamentul Franţei, şi în special articolul său 24, votat vineri, care ar urma să penalizeze distribuirea rău intenţionată a fotografiilor cu agenţi de poliţie în timpul manifestaţiilor, a suscitat indignarea organizaţiilor profesionale ale jurnaliştilor şi ale militanţilor pentru libertăţile civile.

Denunţat ca aducând atingere libertăţii de expresie şi statului de drept, acest proiect de lege a condus sâmbătă la manifestaţii care au scos în stradă mai multe mii de persoane în Franţa.

„Noi urmărim îndeaproape situaţia”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei care, în calitate sa de gardian al tratatelor, asigură respectarea şi aplicarea legislaţiei europene.

„Garantarea securităţii tuturor celor care trăiesc în Europa reprezintă o prioritate esenţială pentru Comisie şi lucrăm mână în mână cu statele membre” în acest sens, a subliniat el.

„La elaborarea legislaţiei în materie de securitate, statele membre trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să găsească un echilibru just între garantarea securităţii publice şi protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, inclusiv a libertăţii de circulaţie, exprimare, libertăţii presei, libertăţii de asociere, a dreptului la respectarea vieţii private şi accesului la informaţii”, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Citește și:  A murit prima persoană care s-a VACCINAT împotriva Covid-19 - Datele sunt ținute la secret
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close