TEHNOLOGIE

Clişee sexiste răspândite de Google

Sunt femeile din Europa de Est şi America de Sud, inclusiv România şi Republica Moldova într-adevăr foarte sexy şi le plac date-urile? O analiză DW demonstrează că motorul de căutare Google promovează clişee sexiste.

“Google Images” dă lumii un chip. Cine vrea să vadă cum arată ceva sau cineva apelează frecvent la Google. Dar o investigaţie DW arată cât de distorsionate pot fi rezultatele oferite de algoritmii giganticului motor de căutare. Jurnaliştii DW au analizat mai bine de 20.000 de imagini şi de pagini pe Internet.

Drept rezultat, cine caută imagini în limba engleză cu cuvintele-cheie “femei dominicane”, “femei braziliene”, “femei thailandeze” sau “femei ucrainene”, primeşte mai degrabă imagini cu femei tinere îmbrăcate provocator. Dacă cuvântul-cheie este “femei americane”, rezultatul este diferit, iar în cazul în care se caută “femei germane”, imaginile primite sunt mai ales cu politiciene şi sportive.

Acest model se poate vedea cu ochiul liber şi poate fi demonstrat printr-o simplă căutare. Dar cuantificarea şi analiza rezultatelor este mai dificilă. Definirea detaliilor care fac ca o imagine să fie sexy este subiectivă prin natura lucrurilor, şi depinde de factori culturali, morali şi sociali.

Ce face o imagine să fie atractivă?

Pentru a clasifica miile de imagini, analiza DW s-a bazat pe “Cloud Vision SafeSearch”, o aplicaţie care aparţine tocmai Google. Softul de prelucrare a imaginilor este specializat în recunoaşterea celor cu conţinut explicit. Google se implică pentru a marca imaginile “provocatoare” dacă persoanele înfăţişate poartă “îmbrăcăminte sumară sau transparentă”. Aplicaţia recunoaşte de asemenea imagini de aproape cu părţi explicite ale corpului.

Dacă se caută femei din Republica Dominicană şi din Brazilia, Google livrează imagini provocatoare în proporţie de până la 40 la sută. În schimb, dacă se caută “femei americane”, procentul este de numai cinci, iar în cazul femeilor germane chiar mai mic, de patru.

Citește și:  WhatsApp amână implementarea noilor politici de confidențialitate

Folosirea unor algoritmi de acest fel este controversată, fiindcă acest gen de program de calculator este supus multor prejudecăţi şi obligaţii culturale, mai multe chiar decât un privitor uman. În alte părţi, acest soft special a produs chiar rezultate rasiste. În plus “Cloud Vision SafeSearch” lucrează ca un sistem închis, ceea ce poate duce la alte distorsiuni. Totuşi, verificarea manuală a tuturor imaginilor catalogate drept explicite de Cloud Vision, a demonstrat că rezultatul este folositor. Fiindcă arată cum evaluează tehnologia proprie a Google imaginile prezentate de motorul de căutare.

Link-uri către pagini explicite

Fiecare imagine prezentată pe pagina de rezultate arată în acelaşi timp pagina web care a publicat-o iniţial. Şi chiar dacă unele imagini nu sunt evident provocatoare, multe din aceste pagini web reduc femeile la obiecte sexuale. Femei din America Latină, din Europa de Est şi din Asia de Sud-Est sunt prezentate aici conform clişeelor cunoscute.

Răspunsul Google la căutările german women şi brazilian women

Răspunsul Google la căutările “german women” şi “brazilian women”

Pentru a afla câte imagini prezentate drept rezultat duc la astfel de pagini de web, scurta descriere care apare direct sub imginile din galerie a fost căutată folosind sintagme cum ar fi “căsătorie”, “date”, “sex” sau “cea mai fierbinte”. Toate paginile web care au în titlu măcar unul din cuvintele de mai sus, au fost verificate manual, pentru a vedea dacă prezintă conţinut sexist.

Rezultatul a arătat că femei din anumite ţări sunt practic reduse complet la statutul de obiect sexual. Din cele 100 de rezultate de căutare, făcute după cuvintele-cheie “femei ucrainene”, 61 au îndrumat spre astfel de pagini web. Rezultate asemănătoare au dat şi căutările “femei din Republica Cehă”, “femei din Republica Moldova”, sau din România, America de Sud şi Asia de Sud-Est.

Citește și:  Google intră sub vizorul autorităţilor americane

Chiar dacă şi căutările legate de femei din vestul Europei duc la astfel de rezultate, acest lucru se întâmplă într-o mai mică proporţie. Din 100 de imagini oferite în urma căutării “femei germane”, doar 16 au fost provocatoare, în cazul franţuzoaicelor, numai şase.

O chestiune de limbă

Şi limba folosită la căutare poate influenţa rezultatul. Dacă se caută de exemplu în engleză “Brazilian women” sau în portugheză “mulheres brasileiras”, ceea ce înseamnă exact acelaşi lucru, google prezintă un conţinut diferit. În urma căutării “Brazilian women”, 41 din 100 de imagini sunt prezentate drept “provocatoare”, în urma căutării “mulheres brasileiras” sunt numai şase. La fel se întâmplă şi cu căutările în alte limbi.

Potrivit avocatei braziliene Joana Varon, fondatoarea institututului de studii “Coding Rights”, motoarele de căutare tind să reproducă conţinuturile care sunt foarte răspândite în Internet. În plus, bărbaţilor albi din ţările dezvoltate le sunt mai accesibile instrumentele şi strategiile necesare publicării de conţinuturi, care la rândul lor sporesc numărul de accesări a unei pagini web. “Dacă un algoritm nu face nimic pentru a compensa asta, înseamnă că e rasist, sexist şi patriarhal”, a declarat jurista, cerând ca “algoritmii comerciali şi cei care îi oferă trebuie să preia răspundere pentru ceea ce produc.” În caz contrar potenţează cu ajutorul unui instrument de căutare global o privire oprimantă asupra lumii.

SURSA

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close