EuropaPoloniaUngaria

Ungaria și Polonia vor să blocheze bugetul UE

Varșovia și Budapesta continuă lupta împotriva condiționării alocării fondurilor europene de respectarea statului de drept.

„Acum este un moment decisiv pentru ce se va întâmpla în Europa. Polonia se poate folosi de veto ca un instrument util menit a bloca proiectul politic conceput să îi limiteze suveranitatea”, a declarat luni, ministrul polonez al Justiţiei, Zbigniew Ziobro.

Ungaria şi Polonia, două ţări aflate în conflict cu Comisia Europeană în ultimii ani din cauza unor reforme considerate a încălca standardele democratice, ar urma să se opună prin veto viitorului buget al UE din cauza propunerii de a condiţiona alocarea de fonduri comunitare de respectarea statului de drept, relatează Reuters.

„Sunt convins că, la fel ca premierul Viktor Orban, prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki se va folosi de acest drept”, a spus Zbigniew Ziobro.

Potrivit  portfolio.hu (Ungaria) Budapesta intenţionează să îşi exprime luni un veto politic în legătură cu bugetul UE pentru 2021-2027 din cauza propunerii de a condiţiona alocarea de fonduri ale blocului comunitar de respectarea stastului de drept, scrie Agerpres.

Potrivit sursei maghiare, preşedinţia germană a Uniunii Europene le va cere, luni, statelor membre să îşi exprima poziţia politică asupra propunerii de condiţionare a fondurilor, iar guvernul ungar se va opune prin veto atât bugetului Uniunii, cânt şi fondului pentru recuperarea post-pandemia Covid-19.

Citește și:  Laszlo Kover: Asigurarea dreptului la identitate naţională este vitală pentru orice popor şi stat european
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close