Germania

Cel puţin nouă femei, victime ale ‘drogului violului’ în timpul unei petreceri interne a partidului cancelarului Scholz

Asculta informatia

Cel puţin nouă femei care participau la o serbare a Partidului Social-Democrat (SPD) german, în prezenţa cancelarului Olaf Scholz, au fost drogate cu substanţe numite „drogul violului”, a declarat sâmbătă o oficialitate a SPD pentru AFP, potrivit agerpres

„Emoţia este destul de mare”, a afirmat un purtător de cuvânt al grupului parlamentar social-democrat, confirmând astfel informaţii apărute anterior în cotidianul berlinez Tagesspiegel.

„Îi sfătuiesc pe toţi cei care sunt afectaţi să depună plângere”, a scris de asemenea pe Twitter o responsabilă a grupului parlamentar, Katja Mast.

Nouă victime au fost înregistrate până în prezent, dar purtătorul de cuvânt citat nu a exclus să mai existe şi altele.

Într-un mesaj adresat participanţilor la această serbare de vară, care s-a desfăşurat miercuri seara în apropiere de sediul cancelariei, SPD a denunţat „un act monstruos care a fost semnalat imediat de noi înşine poliţiei Bundestagului”.

La solicitarea AFP, poliţia Bundestagului nu a dorit să facă vreun comentariu pentru moment.

Circa 1.000 de persoane au participat la tradiţionala serbare de vară a SPD, înainte de vacanţa parlamentară estivală, printre care se afla cancelarul, dar şi numeroşi deputaţi şi colaboratori ai lor.

„Era un eveniment intern. Nu se putea intra decât pe bază de invitaţie”, a precizat purtătorul de cuvânt menţionat.”Există încă multe incertitudini, poliţia anchetează”.

Aşa-numitul „drog al violului”, care provoacă în general greaţă şi ameţeli, se referă la diferite substanţe psihotrope turnate de obicei în paharul persoanelor pentru ca apoi să se abuzeze de ele prin violenţă, furturi sau agresiuni sexuale.

În 2021, la Berlin, oraş al sărbătorii şi uneori al excesului, au fost înregistrate de poliţie 22 de cazuri de agresiuni cu „drogul violului”, potrivit cotidianului Berliner Zeitung.

Citește și:  Horst Seehofer vrea reluarea deportărilor în Siria

Numărul lor efectiv ar trebui să fie mult mai mare, multe dintre victime neavând decât foarte puţine amintiri despre agresarea lor sau fiindu-le ruşine să depună plângere.

Între altele, anul trecut, cluburile, discotecile şi alte locuri ale festivităţilor din capitala germană au rămas închise o mare parte a anului din cauza pandemiei.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 2 = 8

Close