EuropaRomania

CCR: Carantina, izolarea şi internarea obligatorie, neconstituţionale. „Măsurile nu pot fi impuse prin ordin”

Curtea Constituţională a decis, azi, că Parlamentul nu poate decide asupra Hotărârii privind instaurarea sau prelungirea stării de alertă.

Judecătorii au stabilit că izolarea, carantina şi internarea obligatorie nu pot fi dispuse prin ordin de ministru.

Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională, articolele din legea privind starea de alertă prin care se stabilesc contravenţiile şi amenzile pentru încălcarea legii.

De asemenea, Avocatul Poporului a contestat şi articolul prin care Parlamentul aprobă starea de alertă instituită prin hotărâre de guvern.

„Restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor de către un membru al puterii executive, contravine atât principiului securităţii juridice, cât şi principiului legalităţii restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate  a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi cele ale art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei”, anunţă Avocatul Poporului.

Articolul 25 alineatul (2) din Legea nr. 95/2006 stabileşte că „măsurile privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii, precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii”.

Avocatul Poporului susţine că dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale, în măsura în care permit dispunerea unor măsuri de restrângere a exerciţiului libertăţii individuale, prin acte administrative (ordine) emise de organe administrative (Ministrul Sănătăţii).

Avocatul Poporului arată că lipsa reglementării la nivelul legislaţiei primare a măsurilor generate de epidemii (carantină, izolare/internare obligatorie a persoanelor în contextul bolii transmisibile Covid-19) lasă la latitudinea Ministrului Sănătăţii emiterea unor acte administrative, cu caracter normativ, de rang infralegal, ingerinţa generată de această stare vizând drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertate individuală şi dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, cu încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie.

Citește și:  Slovenia impune carantina pentru persoanele venite din România şi alte patru ţări

„Trebuie să existe o reglementare juridică la nivel de lege, în sensul identificării clare a persoanelor şi situaţiilor în care şi faţă de care măsura carantinei (în oricare dintre formele acesteia: instituţionalizată/internare, izolare) se poate lua, cine o poate lua, în ce condiţii şi pe ce perioadă, deoarece toate aceste situaţii presupun o limitare a unor drepturi fundamentale ale omului. Dispoziţiile legale criticate, fără a stabili în concret garanţii adecvate menite să asigure respectarea caracterului inviolabil al libertăţii persoanei, lasă unui organ administrativ, Ministrul Sănătăţii, posibilitatea să legifereze şi să restrângă drepturi fundamentale, prin impunerea unor măsuri privative de libertate”, subliniază Avocatul Poporului.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close