Romania

Un comisar de poliție recunoaște: libertatea credințelor religioase nu poate fi îngrădită sub nicio formă

Comisarul-șef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice din Poliția Română, a explicat că statul și poliția nu au căderea să intervină în tradiția și ritualurile cultelor religioase. Potrivit Constituției, libertatea religioasă nu poate fi îngrădită sub nici o formă, Biserica este autonomă de stat și se organizează potrivit statutelor ei. Aceasta, în contextul în care guvernul și comitetele de urgență încearcă să limiteze slujbele din noaptea de Înviere până la ora 2:00, deși rânduiala completă durează până în zori.

„Am văzut în spațiul public diferite opinii și oamenii nu mai știu ce să priceapă, referitor la organizarea slujbelor religioase. Vreau să spun foarte clar: România este un stat modern, România funcționează după legi și după Constituție. În conformitate cu Constituția României, în articolul 29, aliniatul 1, se spune că libertatea credințelor religioase nu poate fi îngrădită sub nicio formă. În aliniatul 3 se spune următorul lucru – cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. Și mai mult decât atât, în aliniatul 5, cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în spitale, penitenciare și în orfelinate. Adică, statul nu numai că nu îngrădește libertatea credinței religioase, dar se obligă și prin Constituție să ajute cultele religioase.

Pentru că, de-a lungul timpului, s-a vorbit de bani, că trebuie dați către Biserică și așa mai departe. Păi, banii vin de la oameni, vin din impozitele colectate de stat. Deci, statul nu dă niște bani de undeva din cer, statul dă bani de la creștini ortodocși, care, în conformitate cu Constituția României, ajută cultul din care fac parte. La fel catolicii și tot ceilalți. Orice stat normal din lumea asta face ce face statul român. Mai departe, noi nu putem niciodată să intervenim în tradițiile și ritualurile Bisericii. Ritualul Bisericii, slujbele au fost stabilite prin sfintele canoane, de mii de ani, nu putem noi să intervenim. Prin urmare, noi credincioșii suntem beneficiari ai slujbelor pe care preoții le fac pentru oameni. Menirea Bisericii – și aici este fundamentul – este să transmită cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia. Dacă acesta nu se transmite, atunci întreg acest proces nu se realizează. Iar procesul nu a fost stabilit de laici, ci prin sfintele canoane, ca urmare a sfintelor învățături primite de la Dumnezeu Adică, este dincolo de noi.

Citește și:  Sondaj: 61% dintre români aleg suveranismul, doar 16% vor globalism

Interzicerea participării la slujbele religioase nu o pot realiza laicii, ci numai Biserica poate dispune, pentru că noi nu știm, ca laici, cât durează slujba. Noi doar mergem la biserică să primim învățătura lui Dumnezeu”, a declarat comisarul-șef de poliție Christian Ciocan, în cadrul unui interviu exclusiv pentru DC News.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close