Bulgaria

Bulgaria se opune unui embargo petrolier împotriva Rusiei dacă nu va primi o derogare

Asculta informatia

Bulgaria nu va sprijini noul set de sancţiuni împotriva Rusiei al Uniunii Europene, dacă nu va obţine o derogare asupra interdicţiei importurilor de petrol rusesc, a anunţat duminică vicepremierul Assen Vassilev, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În urma negocierilor de duminică, guvernele UE sunt aproape de a accepta impunerea unor sancţiuni dure contra Moscovei în urma invadării Ucrainei.

„Negocierile vor continua luni şi marţi, ar putea fi necesară o reuniune a liderilor UE pentru a ajunge la o concluzie. Poziţia noastră este extrem de clară. Dacă va exista o derogare pentru unele ţări, vrem şi noi să obţinem o derogare”, a declarat Vassilev, la postul naţional de televiziune BNT.

Conform propunerii iniţiale, prezentată săptămâna trecută de Executivul comunitar, companiile europene ar fi trebuit să înceteze să mai ofere servicii de shipping, brokeraj, asigurări şi finanţare pentru transportul petrolului rusesc la nivel global, la o lună după adoptarea noilor sancţiuni.

„Dacă nu, noi nu vom sprijini sancţiunile. Dar mă aştept să obţinem derogarea, pe baza discuţiilor din acest moment”, a adăugat oficialul bulgar.

Surse UE au declarat pentru Reuters că Bulgaria a cerut excepţii de la planificatul embargou al UE asupra petrolului rusesc, deoarece rafinăria Lukoil Neftochim Burgas, cel mai mare furnizor de combustibil, procesează ţiţei rusesc. Dar UE nu a oferit concesii Bulgariei, susţin sursele.

Conform propunerii iniţiale, prezentată săptămâna trecută de Executivul comunitar, companiile europene ar fi trebuit să înceteze să mai ofere servicii de shipping, brokeraj, asigurări şi finanţare pentru transportul petrolului rusesc la nivel global, la o lună după adoptarea noilor sancţiuni.

În urma rezervelor manifestate de Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, Comisia Europeană şi-a revizuit propunerea formulată săptămâna trecută. Aceasta prevedea încetarea importurilor de petrol rusesc într-un termen de şase luni şi a celor de produse petroliere până la sfârşitul anului în curs, acordând o derogare până la sfârşitul anului 2023 pentru Ungaria şi Slovacia, ţări fără ieşire la mare şi a căror aprovizionare cu petrol depinde de conducta Drujba. Dar durata acestei derogări a fost considerată insuficientă de cele două ţări, iar Republica Cehă a cerut să beneficieze şi ea de acea derogare. Prin urmare, Comisia Europeană a prelungit-o cu încă un an, până la sfârşitul anului 2024, şi a inclus de asemenea Republica Cehă.

Citește și:  Cu trei zile înainte de alegerile legislative, Bulgaria relaxează restricţiile în ciuda unui vârf al infectărilor

Pentru a intra în vigoare, cel de-al şaselea pachet de sancţiuni propus de Comisia Europeană va trebui să fie aprobat de toate cele 27 de state membre. 

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

34 − = 33

Close