BulgariaEuropa

Bulgaria redeschide cluburile de noapte

Cluburile de noapte se vor redeschide luni în Bulgaria, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii, în pofida unei recrudescenţe a epidemiei COVID-19 şi a faptului că acestea fuseseră închise din nou în urmă cu trei zile, transmite AFP, via agerpres.

Discotecile, cabaretele şi barurile vor putea primi clienţi în limita de o persoană pe metru pătrat, conform unui ordin guvernamental.

Spaţiile închise şi anexele lor în aer liber au fost închise la debutul epidemiei, apoi redeschise treptat, înainte de a fi din nou închise joi.

Bulgaria se confruntă însă acum cu o înmulţire a cazurilor de infectare, raportând vineri un număr record de 300 de noi contagieri, faţă de 30 la începutul lunii iunie.

Duminică, Ministerul Sănătăţii a mai anunţat ridicarea limitei de 30 de persoane participante la o nuntă sau un botez, cu condiţia ca invitaţii să respecte măsurile sanitare oficiale.

Bulgaria a raportat până acum un total de 7.175 de cazuri de infectare cu coronavirus, printre care 276 de decese.

Câteva manifestaţii antiguvernamentale organizate începând de joi în sprijinul independenţei justiţiei au adunat mii de persoane, iar autorităţile sanitare se tem că aceste adunări favorizează propagarea epidemiei.

Citește și:  Franța: Jean Castex este noul prim-ministru
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close