
Ruptura dintre Ungaria şi UE pare tot mai pregnantă. László Kévér, cel care este președintele Parlamentului maghiar, a zis că Uniunea Europeană poate fi considerată perdantă în conflictul din Ucraina, deoarece UE acționează contrar propriilor interese economice.
Pe de altă parte, într-un proiect de raport care analizează evoluțiile de la activarea articolul 7 de către Parlament, eurodeputații susțin că valorile UE sunt amenințate sistemic în Ungaria.
Kévér a vorbit şi despre grupuri de interese, care ar guverna UE.
„Acum, Uniunea Europeană, care nu a fost capabilă să împiedice izbucnirea războiului în Ucraina prin mijloace politice și se află sub presiune externă, nu este capabilă să restabilească pacea prin diplomație, acționează contrar intereselor sale economice fundamentale și este deja considerată perdantă, indiferent de partea direct implicată în lupte care se declară învingătoare”, a declarat politicianul, citat de agenția de știri MTI.
El mai susţine că Bruxelles-ul este în slujba unor „grupuri de interese neeuropene”. Acest lucru condamnă UE în ansamblu și țările sale la „vulnerabilitate militară, dependență politică, neviabilitate economică și energetică și dezbinări sociale”.
UE se răzbună
Eurodeputații rmează să solicite ca fondurile de redresare acordate Ungariei să fie reținute până când aceasta se conformează recomandărilor și hotărârilor judecătorești.
Liderii de la Bruxelles evidențiază modul în care democrația și drepturile fundamentale din această țară s-au deteriorat.