Europa

Boris Johnson, criticat după ce a călătorit cu avionul în loc să folosească trenul pentru deplasarea la summitul G7

Premierul britanic Boris Johnson a primit numeroase critici din partea opoziţiei şi activiştilor de mediu după ce a călătorit cu avionul pentru deplasarea la summitul G7 care se va desfăşura în comitatul Cornwall (sud-vestul Angliei), în loc să folosească trenul, relatează joi agenţia EFE, potrivit agerpres

Johnson şi-a anunţat miercuri sosirea în regiune postând pe Twitter o fotografie în care apare pe scara avionului jet privat cu care a zburat de la Londra la Newquay, oraş situat la circa 400 de kilometri de capitala britanică.

În mesajul care a însoţit fotografia, el a reamintit angajamentul Regatului Unit pentru o ieşire ”mai bună, mai justă şi mai verde” din pandemie, obiectiv pe care l-a transmis şi celorlalţi lideri ai celor şapte state cu economiile cele mai dezvoltate (G7), ce se reunesc acolo începând de vineri pentru trei zile.

Dar politicieni şi activişti de mediu au observat comportamentul contradictoriu al premierului britanic, care a folosit avionul deşi avea accesibil trenul pentru a ajunge la un summit a cărui agendă acordă o atenţie specială combaterii schimbărilor climatice.

Dinspre opoziţie, responsabilul laburist pentru mediu i-a reproşat premierului conservator această decizie şi a scris pe reţelele de socializare că ”nu există linie de tren de la Cornwall către Washington sau Tokyo, dar există către Londra”.

La rândul său, Partidul Verde britanic a susţinut că ”există o mare breşă între retorica privind clima a lui Boris şi acţiunea climatică”.

După ploaia de critici, premierul s-a scuzat în declaraţii date presei, argumentând că ”Regatul Unit este lider în dezvoltarea combustibilului curat pentru aviaţie”. ”Una din liniile planului în zece puncte pentru revoluţia noastră industrială verde este să ajungem la o aviaţie cu emisii zero, pe lângă obţinerea unei amprente de carbon zero”, a mai spus Boris Johnson.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close