RomaniaSanatate

Bolnavii dializați, abandonați de Tătaru, la comanda firmelor private

Ordinul care îi condamnă la moarte pe cei 13.500 de bolnavi cu insuficiență renală cronică a apărut în Monitorul Oficial. Acesta permite reducerea orelor de dializă și abandonarea bolnavilor de către centrele private în cele câteva locuri din spitalele publice.

90% din centrele de dializă din România sunt private și aparțin unor trei mari companii străine. Privatizarea acestui domeniu, vital pentru bolnavii de insuficiență renală cronică, făcută în 2004, se întoarce acum împotriva românilor. Centrele private i-au trimis adrese ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, prin care cereau lucruri imposibil de acceptat, pe motiv de pandemie. Culmea este că doleanțele companiilor au fost imediat transpuse într-un ordin al ministrului Sănătății și au intrat deja în vigoare. Astfel, cele patru ore de dializă vor scădea la 3,5 ore, iar frecvența dializei va scădea de la trei la două ori pe săptămână. Măsurile pot fi luate pe durata pandemiei, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020, se arată în ordinul de ministru. Medicii nefrologi spun că aceste reduceri vor avea un efect devastator asupra stării de sănătate a pacienților cu insuficiență renală cronică.

Orele minime de dializă, obligatorii

Specialiștii nefrologi spun că nu este posibil să scazi orele minime de dializă, pentru că acest lucru are consecințe pe termen lung asupra bolnavului. ”Este o prostie. În momentul în care dai un astfel de ordin, rezultă că toți furnizorii au dreptul să facă chestia asta necondiționat. Atâta vreme cât nu există o reglementare precisă, în ce condiții, câți bolnavi Covid sunt, câte asistente sunt în zona respectivă. O reducere a dializei are consecințe pe termen lung. Atâta vreme cât tratamentul este imperfect, nici starea lui de sănătate nu este perfectă. Și chestia asta se cumulează, cu cât durează mai mult, cu atât starea lui de sănătate se degradează mai tare.

Citește și:  Haos generalizat. Medicii nu știu ce tratament să dea pentru Covid

Trei ședințe a câte patru ore de dializă sunt obligatorii pentru un pacient. În plus, este exact ca la starea de urgență, nu sunt condiții clare de aplicare și asta poate să creeze abuzuri. În condițiile în care se permite reducerea asta și folosirea unui număr mai mic de asistente, se vor folosi de această legislație. Când am dreptul să fac asta? Scrie undeva? Nu scrie. Și cine verifică chestia asta?”, ne-a declarat prof.dr.Gabriel Mircescu, vicepreședintele Societății Române de Nefrologie.

Aruncați în curtea spitalelor de stat

O reglementare șocantă introdusă prin Ordinul ministrului Sănătății este posibilitatea ca transferul temporar al bolnavilor dializaţi dintr-o unitate în alta să se facă pe o perioadă de până la 12 săptămâni, cu posibilitatea de prelungire automată pe toată perioada stării de alertă, dar și în intervalul de timp următor, atâta timp cât vor mai apărea cazuri pozitive la dializați sau personalul medical și auxiliar din unitățile de dializă. Totodată, pe perioada pandemiei determinate de virusul SARS CoV-2, pentru transferul între centrele de dializă nu este necesar consimţământul pacienților. Mai exact, este vorba despre permisiunea pentru o perioadă foarte mare de a plasa bolnavii din centrele private în spitalele publice, fapt care va crea probleme grave.

”O să se întâmple în felul următor. Având în vedere că 90% din bolnavi sunt tratați în privat, în spitalele publice nu au mai rămas locuri de tratament decât pentru 10% dintre ei. Și atunci, folosindu-se de acest ordin, centrele private vor transmite toți bolnavii suspecți sau infectați cu Covid în centrele publice, care nu vor face față. Practic, transferă responabilitatea din sectorul privat în cel public, care nu este pregătit pentru așa ceva”, ne-a mai precizat vicepreședintele Societății Române de Nefrologie, prof.dr.Gabriel Mircescu.

Citește și:  Ministrul Sănătăţii "BABA VANGA" despre restricţiile de circulatie

Sursa: national.ro

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close