Germania

Berlinul consideră nefondată procedura de infringement în care Bruxellesul acuză Germania că a contestat întâietatea dreptului european

Guvernul german a criticat marţi procedura de infringement declanşată împotriva sa de Comisia Europeană după ce Curtea Constituţională a Germaniei a emis o decizie referitoare la un program de achiziţii de obligaţiuni al Băncii Centrale Europene (BCE) care contrazicea o decizie a Curţii de Justiţie a UE (CJUE), instanţa germană contestând astfel întâietatea dreptului european asupra celui naţional, relatează Reuters, potrivit agerpres

Acţiunea Comisiei declanşată împotriva Germaniei pe 9 iunie ilustrează îngrijorarea Bruxelles-ului că decizia Curţii germane, pe care a descris-o drept un ”grav precedent”, ar putea submina aplicarea dreptului european mai ales în ţări acuzate de executivul comunitar că nu respectă statul de drept, precum Polonia sau Ungaria.

Decizia Curţii Constituţionale germane a fost atunci salutată de premierul polonez Mateusz Morawiecki drept ”una dintre hotărârile cele mai importante din istoria Uniunii Europene”. Între timp, şi Curtea Constituţională a Poloniei a invalidat o decizie a CJUE, aceasta referindu-se la reformele judiciare întreprinse de guvernul de la Varşovia, respectiv crearea unei Camere Disciplinare în cadrul Curţii Supreme, în final guvernul polonez anunţând sâmbătă că această nouă instituţie va fi dizolvată.

În cazul Germaniei, judecătorii constituţionali germani au stabilit că Banca Centrală Europeană şi-a depăşit competenţele într-un program de achiziţionare de active de către sectorul public de pe pieţele secundare. Mai mult, Curtea Constituţională germană a decis că o hotărâre a CJUE care validase acel program nu are efecte juridice în Germania.

Prin procedura de infringement declanşată împotriva Germaniei după verdictul judecătorilor constituţionali ai acesteia, Comisia Europeană urmăreşte să determine Berlinul să recunoască întâietatea dreptului european asupra hotărârilor emise de instanţele naţionale.

În scrisoarea adresată Comisiei, înaintea expirării termenului de răspuns de două luni după iniţierea procedurii de infringement, guvernul de la Berlin îşi expune argumentele, estimând că această procedură nu are fundament şi că instanţele germane au acţionat conform dreptului european.

Citește și:  Germania respinge apelurile interne de a retrimite trupe în Afganistan

”La fel ca Tratatele Europene, legea fundamentală (a Germaniei) obligă toate organismele constituţionale germane să-şi exercite prerogativele într-un mod compatibil cu dreptul european şi respectând tratatele Uniunii”, notează executivul condus de Angela Merkel în scrisoare.

Mai mult, guvernul german sugerează stabilirea unui dialog între CJUE şi curţile constituţionale ale statele membre pentru a promova înţelegerea în interiorul UE.

Comisia Europeană urmează să decidă cum va răspunde scrisorii primite în cadrul acestei proceduri.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close