Belgia

Belgia: Bilanţul tragic al inundaţiilor a crescut la 31 de morţi

Bilanţul confirmat în Belgia în urma inundaţiilor şi a fenomenelor meteorologice extreme care au afectat ţara săptămâna trecută a crescut la 31 de morţi, a anunţat duminică centrul naţional pentru situaţii de urgenţă, relatează DPA.

Un număr de 163 de persoane erau în continuare date dispărute duminică, a indicat organismul guvernamental într-un comunicat online.

Operaţiunile de salvare s-au încheiat, însă căutările continuă în unele zone, potrivit comunicatului.

”Eforturile considerabile de curăţare şi o estimare a pagubelor materiale se află în acest moment în centrul atenţiei noastre”, a indicat centrul.

Premierul Alexander De Croo a anunţat zi naţională de doliu, marţi, cu o zi înainte de ziua naţională a Belgiei, sărbătorită la 21 iulie.

Alexander De Croo, însoţit de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a deplasat sâmbătă dimineaţa la Rochefort (sud), una dintre municipalităţile afectate de dezastru.

Inundaţiile din ultimele zile sunt ”fără precedent în ţara noastră”, a declarat vineri De Croo. Bilanţul de vineri după-amiază consemna 20 de morţi şi 20 de persoane date dispărute.

 

Citește și:  Complicii atacatorilor din Paris sunt judecaţi în Belgia
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close