AsiaTEHNOLOGIE

Beijingul îi acuză pe americani că vor SĂ ELIMINE Huawei ‘prin toate mijloacele’

China a acuzat joi Statele Unite că vor să elimine Huawei „prin toate mijloacele”, după o atenţionare a Washingtonului către Brazilia, dacă aceasta i-ar permite gigantului chinez de telecomunicaţii să introducă pe teritoriul său tehnologia 5G, relatează agerpres.

Huawei este considerat un lider mondial în privinţa 5G, o nouă normă de tehnologii mobile menite a revoluţiona internetul şi a căror implementare ar urma să se accelereze.

Suspectând compania de înţelegere secretă cu Beijingul şi invocând riscuri în privinţa securităţii cibernetice, administraţia americană a preşedintelui Donald Trump şi-a intensificat în ultimele luni presiunile asupra aliaţilor săi pentru ca ei să interzică echipamentele Huawei.

Într-un interviu apărut miercuri în cotidianul brazilian O Globo, ambasadorul SUA în Brazilia, Todd Chapman, a ameninţat această ţară cu „consecinţe” dacă va permite grupului chinez să-şi introducă tehnologia 5G.

„Statele Unite sunt extrem de ataşate de echitate şi reciprocitate”, a declarat în faţa presei un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin.

„Însă, în realitate, atunci când companiile din alte ţări devin dominante, clasa politică americană inventează scuze şi foloseşte puterea statului pentru a le elimina prin toate mijloacele”, a afirmat el.

Brazilia urma să-şi lanseze în acest an licitaţia pentru 5G pe imensa piaţă a sa de 212 milioane de locuitori, însă planul a fost amânat pentru 2021 din cauza crizei coronavirusului.

„Consecinţele” ar putea fi de ordin economic, a precizat ambasadorul american pentru cotidianul O Globo.

Marea Britanie şi-a anunţat la mijlocul lunii iulie decizia de a nu folosi în reţeaua sa 5G vreun echipament produs de Huawei, invocând un risc pentru securitate.

Citește și:  Zuckerberg pierde 7,2 miliarde de dolari după ce mai multe companii au scos publicitatea din reţeaua Facebook
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close