Asia

Beijingul A OPRIT contagiunea și ridică majoritatea restricțiilor

Municipalitatea Beijing, care a cunoscut o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 la jumătatea lunii iunie, a anunţat vineri ridicarea majorităţii restricţiilor privind părăsirea oraşului, dând asigurări că a oprit contagiunea, informează  agerpres.

După două luni fără nicio contaminare cu noul coronavirus atribuită unor măsuri sanitare stricte, oraşul de 21 de milioane de locuitori s-a confruntat brusc cu o multiplicare a numărului de cazuri luna trecută.

Cel puţin 331 de persoane au fost infectate în capitala chineză.

De luna trecută, municipalitatea a cerut locuitorilor să evite deplasările „neesenţiale” în afara oraşului şi a solicitat un test pentru COVID-19 negativ pentru a putea părăsi capitala.

Aceste restricţii vor fi ridicate începând de sâmbătă la miezul nopţii (15:00 GMT), a anunţat municipalitatea, în contextul în care noile cazuri de COVID-19 din Beijing sunt acum limitate la câteva pe zi.

Locuitorii din cartierele considerate „cu risc ridicat” sunt în continuare vizaţi de aceste restricţii.

Oraşul a demarat o campanie masivă de depistare. Pe 3 iulie, peste 10 milioane de persoane fuseseră testate – aproape jumătate din populaţia oraşului, a declarat reporterilor responsabilul municipal Zhang Qiang.

Acest lucru a permis „tăierea rutelor de transmitere a virusului”, a precizat un alt oficial local, Pan Xuhong.

Piaţa angro Xinfadi, principala sursă de aprovizionare cu produse proaspete a capitalei, este suspectată drept sursă a noilor cazuri de contaminare.

Citește și:  Caz extrem de rar în medicină. S-a născut un bebeluș cu două capete
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close