Romania

Avocat celebru: Atrag atenția că este NELEGAL ca Poliția Română să conducă forțat la spitale persoanele care refuză de bună voie internarea

Avocat Toni Neacsu (fost judecator) nu crede ad litteram în aplicația legii carantinei de către poliție. A scris pe facebook:

“Atrag atenția că este NELEGAL ca Poliția Română să conducă forțat la spitale persoanele care refuză de bună voie internarea pentru 48 de ore și pe numele cărora sunt astfel emise decizii administrative de izolare de către DSP.

Dacă este reală adresa din acest articol prin care DSP solicită Poliției Capitalei ca „Pentru cei care refuză, (…) să le luați în scris refuzul și să îi însoțiți de îndată la unul dintre spitalele recomandate și să notați spitalul la care au fost conduși” atunci asistăm, din NECUNOAȘTEREA unor norme legale elementare și DISPREȚ pentru regulile statului de drept, la o instigare la săvârșirea unor INFRACȚIUNI GRAVE de către polițiști, în primul rând lipsire de libertate în mod ilegal, represiune nedreaptă și abuz în serviciu.

Poliția Română, potrivit legilor în vigoare, NU poate reține decât persoana pe numele căreia există un mandat de reținere, arestare sau executare și nu poate însoți forțat (adică s-o rețină în fapt) o persoană decât în situația strictă a reținerii administratve pentru conducerea la sediu în vederea stabilirii identitații.

Polițistul poate conduce forțat la sediu o persoană pe numele căreia nu există un mandat penal doar în condițiile art. 36 din Legea 218/2002, nici una din cele 4 situații limitativ prevăzute neregăsindu-se aici.

Insist că este vorba despre conducerea la SEDIUL poliției iar nicidecum într-un alt loc și anume într-un spital.

Practic DSP-ul vrea să asimileze decizia administrativă de izolare cu un mandat de arestare, pe care Poliția să-l execute cu forța ca în cazul oricărei arestări în procesele penale, ceea ce este AIURITOR și REVOLTĂTOR.

Citește și:  Oana Lovin și Codruța Cerva, scandal cu jandarmii la sosirea lui Klaus Iohannis. Video

Legea nr. 136/2020 privind carantinarea și izolarea NU dă nici un fel de atribuție sau competențe polițiștilor în aplicarea forțată a unor măsuri individuale ce sunt dispuse de DSP, ci exclusiv cu privire la asigurarea ordinii publice în cadrul carantinării zonale (art. 12 alin. 5).

Indiferent cât de gravă este situația epidemiologică în România și câtă nevoie este să se ia măsuri pentru asigurarea sănătății publice, și categoric este această nevoie, acest lucru NU se poate face prin ÎNCĂLCAREA unor reguli elementare de funcționare a statului care-și propune să respecte legea și Constituția, ori prin UMILIREA unor drepturi individuale pe care statul e obligat să le apere.

Sunt absolut convins că în cadrul Poliției Române, care totuși lucrează zi de zi chiar cu legea și în numele unor legi, se va râde îndelung de o astfel de solicitare și că nu vom vedea mașinile poliției cu sirenele pornite ducând cu forța oamenii în spitale.”

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close