Austria vrea să RENUNȚE la Vaccinarea Obligatorie. Dictatura COVID crapă din toate încheieturile – Europa News
Austria

Austria vrea să RENUNȚE la Vaccinarea Obligatorie. Dictatura COVID crapă din toate încheieturile

Austria trebuia să fie primul stat din lume care introduce „vaccinarea obligatorie”. Măsura era programată să fie implementată de la 1 februarie.

Iată însă că, din cauza „complicațiilor tehnice” de înregistrare și evidență a vaccinării, planul nu poate începe mai devreme de 1 aprilie, anunță Euractiv Germania.

Aplicarea tehnică a vaccinării obligatorii nu va fi posibilă înainte de aprilie, a anunțat vineri compania ELGA GmbH, care a fost desemnată să se ocupe de înregistrarea vaccinurilor și a vaccinaților.

Anunțul reprezintă în mod clar o puternică lovitură de imagine pentru guvernul de la Viena, care era decis să deschidă calea pentru o nouă etapă a Dictaturii COVID.

Executivul austriac a anunțat că, deși ținea foarte mult să respecte calendarul pe care și-l propusese, „va ține seama” de dificultățile tehnice și ar putea amâna termenul de la care intenționa să aplice amenzi grele persoanelor nevaccinate, mai informează Euractiv.

În același timp, se aud tot mai multe voci de oameni de știință care critică vaccinarea obligatorie.

Astfel, epidemiologul Gerald Gartlehner de la Universitatea Dunărea din Krems, expert în Evidență Medicală, a declarat într-un interviu la ORF că valul Omicron, foarte infecțios, va accelera vaccinarea cu o viteză „fără precedent”.

„În consecință, a explicat Gartlehner, vaccinarea obligatorie trebuie probabil reevaluată după valul Omicron.”

Din cauza întârzierii implementării, vaccinarea obligatorie ar putea veni „prea târziu pentru varianta Omicron”, a declarat pentru Wiener Zeitung și Peter Bussjäger, expert în drept constituțional la Universitatea din Innsbruck.

Până și celula de coordonare a crizei sanitare din Austria (GECKO), principalul organ consultativ al guvernului de la Viena în chestiunea pandemiei COVID, a făcut apel pentru o reevaluare a situației.

Citește și:  Opoziţia din Austria contestă restricţiile şi anunță proteste masive. "Începând de astăzi, Austria este dictatură"

Karl Stöger, membru al GECKO, a declarat că legea care introduce vaccinarea obligatorie ar trebui să includă și opțiuni pentru amânarea implementării ei.

El a recunoscut că vaccinarea obligatorie nu a fost „abandonată cu totul”, deoarece noi variante care ar putea apărea după Omicron ar putea să facă această măsură necesară.

Înainte de apariția Omicron, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că trebuie luată în considerare introducerea vaccinării obligatorii la nivelul întregii Uniuni Europene.

Pe de altă parte, și în Germania, care urma să fie a doua țară care să introducă vaccinarea obligatorie, „la sfârșitul lui februarie sau începutul lui martie” – potrivit cancelarului Olaf Scholz, crește rezistența față de această măsură.

Citeste mai departe pe: www.activenews.ro

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close