AUSTRALIA: Manifestaţii antivaccinare în mai multe oraşe – Europa News
Australia

AUSTRALIA: Manifestaţii antivaccinare în mai multe oraşe

Manifestaţii antivaccinare au avut loc, sâmbătă, în mai multe oraşe din Australia, înainte de startul campaniei de imunizare împotriva Covid-19, relatează bbc.com, si agerpres.

Protestatarii, care au manifestat inclusiv la Melbourne, Sydney şi Brisbane, au scandat sloganuri de genul: “Corpul meu, alegerea mea”.

În mare parte, manifestaţiile au fost paşnice, însă la Melbourne au existat ciocniri între forţele de ordine şi protestatari, iar poliţia a arestat câteva persoane. La proteste au participat câteva mii de persoane.

În Australia, luni va începe imunizarea populaţiei împotriva Covid-19 cu vaccinul Pfizer.

În această săptămână, a fost aprobată în Australia şi folosirea vaccinului dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford. Acesta ar urma să fie folosit de luna viitoare.

Ambele vaccinuri au trecut prin verificări extinse şi sunt deja folosite în mai multe ţări.

Australia îşi propune ca până în prima parte a lunii martie să vaccineze împotriva corona virusului patru milioane de oameni. Prima etapă include 700.000 de angajaţi din prima linie a luptei cu pandemia.

Citește și:  Australia lansează un centru Covid pe un stadion pentru a injecta 24.000 de copii fără acordul părinților
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close