Romania

Au fost gasiti o parte dintre suspectii in cazul crimei intre migranti, la Timisoara.

Patru din cei sase suspecți din cazul crimei din zona Garii de Nord au fost gasiti. Acestia au fost saltati de politistii de la Serviciul de Investigatii Criminale si cei de la Politia Locala dintr-o pensiune in care se ascunsesera, in zona Maria din Timisoara, spun reprezentantii Politiei Locale Timisoara.

„Polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică și Intervenție Rapidă au fost solicitați, în această după-amiază, în jurul orei 16.20, de către polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, să-i sprijine în acțiunea de identificare a suspecților în cazul crimei din data de 19 aprilie, din zona Gării de Nord, existând date că aceștia ar fi cazați la Pensiunea Diamond Residence de pe str. Miron Costin. Astfel, în locația respectivă au fost identificați patru din cei șase suspecți”, transmit reprezentantii Politiei Locale Timisoara.

Impreuna cu cei 4 suspecti au mai fost gasiti si alti patru migranti care nu au aveau acte. Si acestia au fost ridicati si incredintati ofiterilor IGI.

De asemenea, in cursul zilei de miercuri, politistii locali au mai predat catre IPJ Timis alti 27 de afgani pentru a fi audiati in legatura cu crima petrecuta luni seara in zona Garii de Nord.

In continuare, politistii cauta alti doi suspecti care au participat la incaierarea de luni seara. Cei sase afgani cautati vor fi cercetati pentru omor si tentativa de omor, iar ancheta continua.

Atacul sangeros de la Timisoara, in care un migrant de 27 de ani a murit injunghiat, iar un al doilea a fost grav ranit, a fost filmat de o camera de supraveghere aflata in zona Garii de Nord.

Pe imagini se pot vedea cele doua grupuri de transfugi, unul format din 6 afgani si celalalt din 2, care vin din directii opuse pe strada. Chiar in momentul in care ajung fata in fata, migrantii se reped unii la altii, iar in acest rastimp unul sare cu cutitul si isi loveste pe rand doi dintre rivali. Acestia o rup la fuga. Cativa pornesc in urmarirea acestora.

SURSA

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close