RomaniaSanatate

Au apărut cifrele românilor uciși de sistemul lui Tătaru

Numărul celor care au murit în luna august, în afara deceselor Covid, a fost cu 2.000 mai mare decât în aceeași lună a anului trecut. Practic, închiderea neoficială a unităților sanitare își arată acum consecințele dramatice, iar responsabilitatea nu și-o asumă nimeni.

Dacă în primele luni ale pandemiei, numărul deceselor s-a menținut la un nivel chiar mai mic decât cel al anului 2019, cu toate raportările de morți Covid ale autorităților, iată că previziunile cele mai negre încep să devină realitate. Românii au murit pe capete pentru că nu au avut acces la tratament. Românii au murit pe capete pentru că, din cauza restricțiilor impuse de Arafat și Tătaru, au rămas acasă până când bolile au ajuns într-un stadiu atât de avansat încât medicii nu au mai putut face nimic. Explozia numărului de decese din luna august, raportată de Institutul Național de Statistică, este poate cel mai grav semnal tras în fața politicii din domeniul sănătății, care nu face decât să ucidă tot mai mulți români. Numărul deceselor înregistrate în luna august 2020 a fost de 23.169, cu 752 decese mai multe decât în luna iulie 2020 și cu 3.270 mai mare faţă de luna august 2019.

Cum în august au fost declarate 1278 de morți Covid, rămân aproape 2.000 de morți în plus față de aceeași lună a anului trecut. O creștere a numărului de decese care nu poate fi explicată decât prin împiedicarea accesului la tratament a bolnavilor, deficiență semnalată de-a lungul timpului atât de asociațiile pentru protecția pacienților, cât și de medici. Potrivit INS, în luna august 2020, aproape două treimi din cele 23.169  de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (9.498 decese, reprezentând 41,0% din total, s-au înregistrat la grupele de vârstă 80 ani şi peste, 5.657 decese, reprezentând 24,4%, la persoanele de 70-79 ani) şi 4.549 decese (19,6%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (86 decese), 0-4 ani (107 decese) și 20-29 ani (129 decese).

Citește și:  Un autobuz plin cu militari S-A RĂSTURNAT în Turcia! Cinci soldaţi au murit pe loc!

Arafat cere soluții celor care îl critică

Răspunzând acuzațiilor potrivit cărora nu ar fi gestionat bine criza sanitară, Raed Arafat a cerut criticilor să vină cu soluții mai bune și să le propună.

”Dacă nu pot să vină cu soluţii mai bune, atunci să accepte soluţiile care sunt date, iar îndemnarea populaţiei la nerespectarea regulilor înseamnă îndemnarea populaţiei la a deveni, cel puţin unii dintre ei, victimele infecţiei şi poate unele rude ale lor sau chiar ei victime în sensul să-şi piardă viaţa. Cine are propuneri mai bune, mai consistente, să le propună să le trimită şi putem să le analizăm”, a declarat Raed Arafat.

Propuneri și soluții au venit din toate părțile, în ultimele luni, însă niciuna nu a fost luată în seamă. Printre acestea s-au numărat izolarea la domiciliu a asimptomaticilor sau carantinarea acestora în hoteluri, cu asigurarea unor condiții decente, testarea masivă pentru a-i izola pe cei infectați, deschiderea spitalelor pentru Covid și non-Covid, cu respectarea circuitelor separate, așa cum se procedează în toate țările, pregătirea medicilor și asistentelor în Terapie Intensivă, pentru a diminua deficitul major al acestei specialități, redistribuirea personalului medical cu specialități diferite în spitalele Covid, pentru a putea trata comorbiditățile celor infectați etc.

La spital, doar dacă te lovește o mașină

Spaima că internarea în spital este un drum fără întoarcere s-a înfipt deja în mințile românilor. Acum oamenii știu că la spital te duci doar dacă ești lovit de mașină, în rest stai și înduri și, eventual, te duci la farmacia din colț pentru automedicație. Dacă te doare ceva strângi din dinți și te rogi să nu fie ceva grav și să treacă de la sine. Dar sunt cazuri în care răul nu trece și, astfel, într-un foarte târziu, când e prea târziu, oamenii, unii chiar foarte tineri, se sting răpuși de o boală cumplită, dar care, tratată la timp, le-ar mai fi dat șanse la viață. Acesta este sistemul de acum și nimeni și nimic nu pare să le schimbe optica celor care îl gestionează. Și, totuși, pentru victimele colaterale ale haosului din sănătate, cine răspunde?

Citește și:  ATAC. Cel puțin cinci morți în urma unei luări de ostatici la o BISERICA
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close