Romania

ATENȚIE! Potrivit unei noi legi, statul îți va pune în Carantină și TELEFONUL, după internarea în spital. De ce? Ca să nu mai poți filma în spital sau comunica cu exteriorul!!!

Așa cum v-am semnalat în ACEST ARTICOL, Guvernul Orban a pregătit o lege care așteaptă să fie votată în Parlament și care îi dă dreptul să instituie Dictatura Medicală pe teritoriul României.

Pe lângă faptul că, pe baza unei simple suspiciuni de îmbolnăvire cu Covid-19, poți fi separat de familie în mod forțat și tot forțat poți fi internat într-un spital, chiar dacă nu ai niciun simptom, Guvernul a mai introdus o aberație care pute de la o poștă a dictatură: pot fi suspecte de contaminare și, deci, supuse carantinării, și bunurile persoanei suspecte, ne informează avocatul Gheorghe Piperea! Și, vă dați seama, că cel mai suspect obiect personal e telefonul.

Ce înseamnă asta? Că te pot aresta din motive medicale, te bagă forțat în spital și îți iau telefonul. În aceste condiții nu vei mai putea filma eventualele abuzuri și nu vei mai putea comunica cu exteriorul, nu vei mai putea spune ce ți se întâmplă. Vei fi, practic, ca într-o închisoare de unde vei ieși DOAR atunci când autoritățile medicale vor aproba acest lucru, fără ca familia și prietenii să poată comunica cu tine!

Vă imaginați unde pot să ajungă acești servitori ai OMS, o organizație sponsorizată de corporațiile farmaceutice? Dacă nu ne trezim, guvernul mediocrului Orban, care nu a făcut ABSOLUT NIMIC IMPORTANT în viața lui, în afară de gargară politică, ne va distruge economia și ne va aduce dictatura în viață, totul, chipurile, în numele apărării sănătății noastre!!!

Și dacă se va ajunge aici, se va ajunge cu ajutorul PROSTULUI MAJORITAR care, dacă critici măsurile abuzive ale guvernului, exagerările și manipularea informației cu scopul de a speria populația, te acuză că ești pe mână cu rușii. Că prostul e atât de speriat că își pierde șansa de  a face umbră degeaba pământului, încât va accepta dictatura, doar-doar o să-și scape el viața de doi bani!

Citește și:  Bunicuța LGTB „Maria” de pe faimosul Benăr nu exista! Este o invenție a propagandei progresiste.

Păzea și reacție, oameni buni, că este în mod evident o agendă globală după care joacă și penibilii politicieni de la București (toate partidele, ca să fiu bine înțeles!)

Daniel Roxin

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close