Romania

Asociația Părinților: ”Nu vrem ca ONG-urile să predea educație sexuală în școli”

Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, susține că nu ONG-urile trebuie să predea educația sexuală, care au mai promovat în școli valori neconforme, ci medicii sau profesorii de biologie. Acesta mai arată că o oră pe săptămână alocată acestei discipline este enorm, având în vedere reducerea planurilor cadru.

Florin Cîțu a decis să introducă educația sexuală în școli ca disciplină obligatorie, indiferent de decizia Parlamentului. Reprezentanții părinților susțin însă că noțiuni de educație sexuală se predau și acum în școli, adaptate vârstei copiilor, în cadrul orelor de biologie. Este vorba despre Educația pentru sănătate, care este disciplină opțională și se predă la clasele I-XII. ”Noi, cei de la Federație, nu ne vom opune niciodată la o asemenea discuție, care să cuprindă aceste module de educație sexuală, însemnând prevenție, transmitere de boli și așa mai departe. Am vorbit cu profesoarele de biologie și mi-au spus că avem la ora actuală tot ce înseamnă cuprins, disciplină, în funcție de ciclul de învățământ, unde se vorbește despre tot ceea ce înseamnă corpul uman, inclusiv de parte intimă, de organe genitale”, ne-a declarat Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți.

”Am înnebunit ca nație”

Acum un an și jumătate a trecut o lege la Camera Deputaților, în care era vorba despre un modul de cel puțin o dată pe semestru, astfel încât părinții să acționeze în consecință și să-și trimită copiii la aceste conținuturi de educație sexuală. Acum s-a schimbat iar și vor să o introducă în trunchiul comun, ne spune Iulian Cristache. ”Dacă cineva își închipuie că putem avea o disciplină de sine stătătoare, adică o oră pe săptămână de-a lungul celor 34 de săptămâni dintr-un an școlar ori 12 ani sau 13 ani, că acum avem și pregătitoare, și să vorbim doar despre educația sexuală, înseamnă că am înnebunit ca nație. Nu ai cum ca educația sexuală să o bagi în trunchiul comun în condițiile în care noi reducem planurile cadru, începând cu anul acesta, și pentru gimnaziu și pentru liceu. Și gândiți-vă că o oră de educație sexuală în fiecare săptămână este enorm, ce să predăm copiilor? Module practice? Filme XXX?!”, ne-a precizat președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache.

Citește și:  Dana Budeanu spune că Raed Arafat ar fi spus managerilor de spital să pregătească saloane pentru copii: Ce o să se întâmple la ATI la copii? Părinților, dacă permiteți asta, să vă ia copiii, asta meritați

Cine predă?

Reprezentanții părinților spun că este nevoie de încredere și de cunoaștere a conținutului acestei discipline, pentru că altfel există riscul introducerii recomandărilor OMS de a le vorbi copiilor din ciclul primar despre masturbare. ”Suntem de acord să se predea noțiuni adaptate vârstei, dar de către profesioniști, nu de către anumite ONG-uri, pentru că am avut situații unde au intrat niște ONG-uri habarniste, care promovau niște valori care nu sunt conforme, chiar dacă suntem noi progresiști, și nu au ce să caute în școală. Avem nevoie de profesori de biologie și de doctori specializați în planning familial”, a mai afirmat Iulian Cristache.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close