Germania

Armin Laschet vrea să-i trimită acasă pe afganii care comit infracţiuni în Germania

Candidatul Uniunii Creştin-Democrate (CDU) la funcţia de cancelar, Armin Laschet, este favorabil trimiterii înapoi în Afganistan a solicitanţilor de azil afgani, care comit infracţiuni pe teritoriul Germaniei, în pofida violenţelor în creştere în ţara lor de origine, relatează luni dpa, potrivit agerpres.

„Urmărim foarte îndeaproape situaţia din Afganistan. Nu putem ignora avansarea talibanilor şi consecinţele acesteia pentru populaţie”, a declarat Armin Laschet într-un interviu publicat luni de tabloidul Bild. „Situaţia necesită o evaluare continuă şi o acţiune prudentă în cazul returnărilor. Dar linia noastră rămâne clară: Oricine comite o infracţiune penală în Germania îşi pierde dreptul de a rămâne ca invitat”, a declarat Laschet.

Principiul toleranţei zero faţă de infractori „nu îngăduie nicio excepţie”, a adăugat el. „Infractorii trebuie să fie în continuare deportaţi în mod sistematic, inclusiv în Afganistan”, a insistat candidatul conservator.

Guvernul german şi-a menţinut politica deportărilor în Afganistan a solicitanţilor de azil care au fost respinşi, chiar dacă insurgenţii islamişti talibani câştigă teren în urma retragerii trupelor internaţionale de pe teritoriul ţării.

Deportarea lor a stârnit controverse, criticii acestei măsuri argumentând că ţara devastată de război este prea periculoasă pentru ca solicitanţii de azil să fie retrimişi acasă.

Ministerul german de Interne a declarat săptămâna trecută că ia în considerare apelul guvernului afgan privind suspendarea acestor deportări spre Afganistan ţinând cont de violenţa în creştere şi creşterea numărului de cazuri de contaminări cu COVID-19.

În weekend, ministrul federal de interne Horst Seehofer (CSU) s-a pronunţat şi el pentru deportarea în Afganistan a solicitanţilor de azil respinşi. „Negociem în prezent cu Afganistanul pentru a putea continua deportarea infractorilor”, a declarat el pentru Bild am Sonntag.

Citește și:  Obiectivul lui Merkel pentru preşedinţia germană a Consiliului UE: ‘ Să facem Europa puternică din nou’
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close