AmericaSanatate

Angajații unui spital NU vor să se vaccineze și dau în judecată instituția

Un număr de 117 angajaţi ai unui spital din Texas au dat instituţia în judecată, contestând obligativitatea de a se vaccina pentru Covid-19, potrivit publicaţiei Washington Post, citată de Reuters și news.ro.

Angajaţii Houston Methodist Hospital afirmă că impunea vaccinării de către conducerea spitalului este contrară Codului  Nuremberg, care este un set de standarde stabilite după cel de-al Doilea Război Mondial pentru prevenirea experimentelor pe subiecţi umani fără consimţământul acestora.

Aceştia mai spun că spitalul i-a anunţat că fie se vaccinează, fie îşi pierd locurile de muncă, ceea ce încalcă legislaţia statului Texas, şi au cerut instanţei statale să interzică spitalului să concedieze angajaţii nevaccinaţi.

Înainte de apariţia acestui caz, Comisia pentru Oportunităţi Egale de Angajare a afirmat că firmele pot obliga angajaţii să se vaccineze pentru Covid-19, pe fondul scăderii cererii de vaccinare din cauza unor factori precum ambivalenţa sau scepticismul faţă de vaccinuri.

Oficialii din sectorul sănătăţii publice au fost nevoiţi să încerce noi strategii pentru a convinge oamenii să se vaccineze. Cu toate acestea, marea majoritate a angajatorilor au fost reticenţi în a cere angajaţilor să se vaccineze.

Potrivit unui sondaj realizat mai devreme în acest an de firma de avocatură Fisher Phillips, numai 9% din peste 700 de angajatori au afirmat că iau în considerare vaccinarea obligatorie a angajaţilor.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close