Sanatate

Angajații direcțiilor de asistență socială nu vor vaccinul anti-Covid

Cele 1,2 milioane de doze cu care ar trebui vaccinate anti-Covid 600.000 de persoane și care ar urma să fie primite de România ar putea acoperi toate cererile. Și asta pentru că, din cele două categorii profesionale care vor fi vaccinate cu prioritate, cadrele medicale și angajații sistemului de asistență socială, doar un procent de 20%, respectiv, 10% vor accepta imunizarea.

Prima tranșă de vaccin anti-Covid care va sosi în România la sfârșitul lunii decembrie sau la începutul lunii ianuarie a anului viitor ar putea fi îndestulătoare pentru toți cei care vor solicita imunizarea. Primele doze de vaccin, pentru 600.000 de persoane, vor acoperi integral chiar și persoanele vulnerabile.

Autoritățile au anunțat că, în prima etapă, vor fi vaccinați personalul medico-sanitar și angajații din sistemul de protecție socială. În sistemul sanitar există sub 300.000 de salariați, incluzând aici și farmaciștii, iar în direcțiile de asistență socială numărul salariaților nu depășește cifra de 70.000. Potrivit sindicaliștilor din sănătate, aproximativ 20% dintre angajații sistemului ar putea accepta vaccinarea anti-Covid, procentul fiind cam același cu cel al vaccinării antigripale din acest sector.

În sistemul de protecție socială procentul este chiar mai mic, de doar 10-15%, ne spun reprezentanții sindicatelor din direcțiile de asistență socială. În acest caz, se va trece, probabil, la etapa a doua a priorităților la vaccinare, în care vor intra persoanele vulnerabile, cum sunt varstnicii de peste 65 de ani și persoanele cu boli cronice. Pe același nivel de prioritate au fost incluși și angajații care deservesc activitățile esențiale din infrastructura critică, adică din sectorul energetic, al tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, al alimentării cu apă, al alimentației, al securității naționale, al administrației, al transporturilor, precum și al industriei chimice și nucleare.

Citește și:  Un studiu arată legătura mortală între purtarea măștii, hipoxie și cheagurile de sânge

”Noi nu am avut cazuri grave sau decese”

Sindicaliștii din sistemul de asistență socială susțin că va exista o reticență și la ei față de vaccinul anti-Covid. ”Eu, personal, nu mă voi vaccina anti-Covid. Iar în cazul colegilor din sistem, probabil va fi tot ca la vaccinul antigripal, pe care doar 10-15% dintre ei au acceptat să-l facă. Pentru că va exista, cu siguranță, o reticență față de acest vaccin nou, ținând cont că nu a fost testat suficient încât să dea acea încredere. În plus, am avut și avem încă foarte mulți angajați care s-au îmbolnăvit de Covid și care și-au făcut și testul de anticorpi.

Cert este că printre angajații sistemului de asistență socială nu am avut cazuri grave sau decese. Există o rezistență surprinzătoare și pentru noi și nici nu știm ce să mai credem. Am avut un centru cu 49 de beneficiari și 51 de angajați, toți cu test pozitiv și, după 14 zile, când DSP-ul a repetat testele, au ieșit toți negativi. Am mai avut un alt centru care după trei zile de la testul pozitiv oamenii și-au făcut testul la Regina Maria și au ieșit negativ. Testele angajaților și beneficiarilor se fac acum tot la 14 zile, chiar dacă s-a dispus, prin ordin, că se va face la șapte zile”, ne-a declarat Laurențiu Isvoranu, președintele Sindicatului Salariaților din Asistența Socială.

”Nu ne vor putea obliga”

Sindicaliștii din asistența socială susțin că vor aștepta doi-trei ani ca să vadă ce efecte secundare va avea vaccinul anti-Covid și abia după aceea se vor vaccina. ”Nu ne pot obliga să ne vaccinăm, asta este clar. Oricum, la sfârșitul lui decembrie, când este anunțată campania de vaccinare, vom fi în stare de urgență, că sigur asta se va întâmpla după 6 decembrie. Problema cea mai stringentă pentru noi acum este că ne-au întârziat salariile cu peste două săptămâni și că nu s-au alocat fonduri pentru direcțiile de asistență socială. Dacă nici săptămâna viitoare nu vom primi banii, pe 6 decembrie vom ieși să protestăm în Capitală”, ne-a mai precizat președintele Sindicatului Salariaților din Asistența Socială, Laurențiu Isvoranu.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close