Franta

Franţa: Violenţe şi arestări în contextul manifestaţiilor de 1 mai

Câteva zeci de persoane au fost reţinute şi un poliţist a fost rănit în incidente între manifestanţi şi forţele de ordine survenite la Paris, în timpul demonstraţiilor de 1 mai, relatează AFP, potrivit agerpres

La orele 17.00, un număr de 53 de persoane fuseseră arestate, a indicat ministrul de interne Gerald Darmanin.

Un poliţist a fost „grav rănit, suferind arsuri în urma aruncării unui cocteil Molotov”, a menţionat acesta.

La Nantes, în vestul Franţei, au avut loc de asemenea ciocniri violente între manifestanţi şi forţele de ordine, care au răspuns cu gaze lacrimogene la lansările de proiectile.

Şi manifestaţiile din Bordeax (sud-vest) şi Lyon (centru) au fost marcate de incidente ca deteriorarea de mobilier urban, incendieri de pubele şi lansări de proiectile

În acest an, sindicatele au vizat prin protestele convocate de 1 mai în special reforma pensiilor, promulgată la mijlocul lui aprilie de preşedintele Emmanuel Macron şi care prevede în principal creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Centrala sindicală CGT a asigurat că la Paris au luat parte la manifestaţie 550.000 de oameni şi 2,3 milioane în întreaga Franţă. Ministerul de interne urma să publice mai târziu cifrele în acest sens.

Citește și:  FRANTA: Macron şi Le Pen îşi vor disputa turul al doilea al alegerilor prezidenţiale
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close