EuropaReligie

Afirmaţiile papei Francisc NU schimbă doctrina Bisericii Catolice

Secretariatul de stat al Vaticanului a trimis Nunţiaturilor Apostolice din toate ţările o clarificare privind declaraţiile papei Francisc apărute recent într-un documentar, care făceau referire la adoptarea unei „legi a convieţuirii civile” pentru homosexuali, asigurând că acestea nu schimbă doctrina Bisericii Catolice, relatează luni EFE, via agerpres.

În explicaţie se arată că afirmaţiile papei apărute în documentarul „Francesco”, al regizorului Evgeny Afineevsky, se referă la două răspunsuri editate şi publicate ca şi cum ar fi fost unul singur şi scoase din context şi care se refereau la legile de stat, astfel încât nu schimbă doctrina Bisericii.

În timp ce se aştepta o notă oficială în sala de presă a Vaticanului privind cuvintele papei care au făcut înconjurul lumii şi care au suscitat confuzie privind sursa lor, unele Nunţiaturi au publicat această clarificare venită de la Secretariatul de stat al Vaticanului. Un document anonim, fără dată, antet sau sigiliu oficial a fost trimis pentru a clarifica „confuzia” suscitată de declaraţiile papei.

Şefii Nunţiaturilor au confirmat că „încă de acum un an, în cadrul unui interviu, papa Francisc a răspuns la două întrebări diferite puse în momente diferite şi care, în documentarul menţionat, au fost editate şi publicate drept un singur răspuns, fără o contextualizare corectă, fapt ce a generat confuzie”.

Asftel, au fost dezminţite unele manifestări ale regizorului de origine rusă apărute în acest documentar în care se preciza că aceste declaraţii i-au fost acordate realizatorului în cadrul unui interviu cu suveranul pontif.

Se asigură de asemenea că Evgeny Afineevsky a manipulat aceste răspunsuri care au fost scoase dn context.

„La prima întrebare, sfântul părinte a făcut o referire pastorală la necesitatea ca un fiu sau o fiică de orientare homosexuală să nu fie discriminat în cadrul unei familii. Cuvintele se referă la ei: homosexualii au dreptul să rămână în familie; sunt copiii lui Dumnezeu au dreptul la o familie. Nu poate fi nimeni alungat din familie şi să i se facă viaţa dificilă din această cauză”.

Citește și:  Papa Francis a schimbat rugăciunea către Sf. Maria ca să-i pomenească și pe protejații săi

A doua întrebare, potrivit nunţilor, se referea la o lege locală din urmă cu zece ani din Argentina despre căsătoriile egalitare între parteneri de acelaşi sex şi la opoziţia lui Jorge Beroglio, care pe atunci era arhiepiscop de Buenos Aires. Potrivit Vaticanului, răspunsul papei a fost: „Este o incongruenţă să vorbim despre căsătorie homosexuală”. Apoi a adăugat: „Ceea ce trebuie să facem este o lege a convieţuirii civile; au dreptul să fie protejaţi în mod legal. Eu am susţinut acest lucru”, a precizat el.

„Căsătoria este între un bărbat şi o femeie. Statele laice trebuie să justifice uniunile civile pentru a reglementa diferitele situaţii de convieţuire, motivate de necesitatea de a reglementa aspecte economice între persoane, precum garantarea asistenţei medicale…”, a spus papa într-un interviu acordat în 2014.

În comunicat, Vaticanul subliniază că „este evident că papa Francisc s-a referit la unele dispoziţii statale şi cu siguranţă nu la doctrina Bisericii, care a fost reafirmată de nenumărate de-a lungul anilor”.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close