Romania

Accident între un camion al Armatei Române şi un bolid de lux.

Un autoturism Mercedes a fost distrus, într-un accident rutier, de un camion al armatei, marţi, în zona Bragadiru. O tânără în vârstă de 24 de ani, aflată la volanul bolidului a scăpat ca prin minune cu viaţă.

Accidentul s-a produs în această după-amiază, pe şoseaua Alexandriei la ieşire din Bucureşti, în Bragadiru, transmite Antena 3.   Mercedes-ul în care se afla tânăra de 24 de ani a fost strivit de camionul Armatei, iar impactul a fost unul serios. Tânăra şoferiţă a fost rănită, însă a scăpat cu viaţă.

Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, iar la locul accidentului s-a deplasat un echipaj medical care a transportat-o pe tânără la spital, relatează adevarul.ro.

„Poliţiştii din Bragadiru efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă urmand să se stabilească competenţa de soluţionare a cauzei”, se arată într-o informare a Poliţiei. Cel mai probabil, ancheta va fi efectuată de procurorii militari, având în vedere faptul că şoferul camionului este militar. Poliţiştii l-au testat pe şoferul camionului, un bărbat de 49 de ani, iar rezultatul etilotestului a fost negativ.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close