Franta

Accident de tren în estul Franţei, soldat cu cel puţin 19 răniţi, dintre care unul grav

Asculta informatia

Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care una grav, într-un accident de tren turistic, sâmbătă după-amiaza, lângă Pontarlier, în estul Franţei, după o frână bruscă, a anunţat Prefectura, informează AFP, potrivit agerpres

Coni’Fer, mic tren turistic cu două vagoane, circulă pe o distanţă de câţiva kilometri în regiunea Haut-Doubs, la circa 1000 de metri altitudine.

„Sunt 18 răniţi uşor şi unul grav”, a precizat aceeaşi sursă. „Toţi răniţii au fost duşi la spitalul din Pontarlier”, a adăugat ea.

Trenul transporta circa 30 de persoane.

Accidentul a avut loc în jurul orelor locale 13:30, la nivelul comunei Hopitaux-Vieux, la circa 50 de kilometri la sud de Pontarlier.

Dintr-un motiv încă necunoscut, Coni’Fer a frânat brusc, potrivit aceleiaşi surse.

Potrivit cotidianului regional L’Est Republicain, trenul rula cu circa 20 de kilometri pe oră când a avut loc accidentul. Majoritatea pasagerilor se aflau atunci la mese în vagonul-restaurant, precizează cotidianul.

Citește și:  Asasinul profesorului decapitat în apropiere de Paris era un refugiat
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

47 − 41 =

Close