Europa

A ÎNCEPUT procesul complicilor teroriştilor din Catalonia

Procesul complicilor autorilor atentatelor jihadiste comise în august 2017 la Barcelona şi Cambrils (oraş din regiunea Catalonia) şi soldate cu 16 morţi a început marţi la înaltul tribunal Audienţa Naţională, în apropiere de Madrid, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Toate acuzaţiile se referă la o explozie accidentală produsă la Alcanar (localitate la sud-vest de Barcelona), în ajunul atacului de pe bulevardul barcelonez Las Ramblas, astfel că Parchetul nu i-a acuzat de crimă pe suspecţi.

Doi dintre suspecţi – un spaniol şi un marocan – vor trebui să răspundă acuzaţiilor de apartenenţă la o organizaţie teroristă, fabricare şi depozitare de explozibili şi tentativă de a cauza distrugere pe scară largă. Parchetul a cerut pedepse de 41 de ani şi de 36 de ani de închisoare pentru cei doi acuzaţi. În cazul celui de-al treilea acuzat, acuzarea a solicitat o pedeapsă de opt ani de închisoare.

Cei trei sunt Mohamed Houli Chemlal, Driss Oukabir şi Said Ben Iazza. Cea mai grea pedeapsă – 41 de ani de închisoare – a fost cerută contra lui Mohamed Houli Chemlal. Acuzat de apartenenţă la o organizaţie teroristă şi de posesie de substanţe explozive, el a supravieţuit deflagraţiei locuinţei în care celula jihadistă fabrica explozibili. Procurorii au solicitat 36 de ani de închisoare pentru Driss Oukabir, care închiriase pe numele său furgoneta utilizată în atentatul din Barcelona. O pedeapsă de opt ani pentru colaborare cu o organizaţie teroristă a fost cerută contra lui Said Ben Iazza, care i-a dat cu împrumut celulei jihadiste o furgonetă.

Abdelbaki Es Satty, un marocan de 44 de ani devenit imam în micul oraş catalan Ripoll, îi îndoctrinase pe aceşti tineri, spanioli de origine marocană sau marocani, care şi-au fixat obiectivul de a comite ”mai multe atentate de mare anvergură”, folosind explozibili, menţionează AFP.

Citește și:  Moscova avertizează Washingtonul împotriva încălcării Actului Fondator NATO-Rusia prin relocarea unor trupe în Polonia

Faimoasa catedrală Sagrada Familia, stadioanele echipelor de fotbal Real Madrid şi FC Barcelona şi Turnul Eiffel din Paris au fost citate printre posibilele ţinte. Însă explozia accidentală a locuinţei în care celula jihadistă fabrica explozibili, în urmă căreia imamul Es Satty a murit, i-a forţat pe terorişti să improvizeze dublul atac de la Barcelona şi Cambrils.

Astfel, la 17 august 2017, bulevardul Las Ramblas din Barcelona a fost ţinta unui atac în care a fost folosită o furgonetă, soldat cu moartea a 14 persoane. Atacatorul, în vârstă de 22 de ani, a fugit apoi cu ajutorul unei automobil pe al cărui şofer îl ucisese. Câteva ore mai târziu, cinci complici au comis un atac similar la Cambrils, încercând să intre cu o maşină în trecători, înainte de a-i ataca cu un cuţit şi a înjunghia mortal o femeie. Cei cinci jihadişti au fost lichidaţi de poliţie, iar după câteva zile forţele de ordine l-au ucis şi pe autorul atacului din Barcelona.

Alţi suspecţi de apartenenţă la celula jihadistă, printre care imamul care ar fi fost creierul atacurilor, au murit în deflagraţia accidentală de la Alcanar. 

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close