Asculta informatiaPentru a înțelege Suedia, trebuie să înțelegeți un cuvânt greu de explicat, darămite să traduceți: lagom. Înseamnă, de fapt, „perfect-simplu”: nici mai mult, nici mai puțin. Oamenii care sunt lagom nu ies în evidență și nu fac tam-tam: se amestecă perfect – și acest lucru este văzut ca o virtute.
Sunt scrise eseuri despre motivul pentru care Lagom rezumă o anumită mentalitate suedeză – că este rău să ieși în evidență, să te consideri mai bun sau să fii un outlier. De aceea, este atât de ciudat că, în timpul lockdown-urilor, Suedia a devenit sfidătoarea aberantă a lumii, transmite The Telegraph.
Suedezii au văzut-o invers. Ei își păstrau calmul și continuau: blocarea a fost un experiment extrem, draconic, netestat. Închideți pe toată lumea, țineți copiii departe de școală, suspendați libertățile civile, trimiteți poliția după oamenii care își plimbă câinii – și numiți asta „prevenţie”? Anders Tegnell, epidemiologul de stat al Suediei, nu a vorbit niciodată despre un „experiment” suedez. El a spus tot timpul că nu poate recomanda o intervenție de sănătate publică care nu a fost niciodată dovedită.
Tegnell a mai spus și un alt punct: că nu a pretins că are dreptate. Ar dura ani de zile, ar argumenta el, pentru a vedea cine a ales calea corectă. Calculul său a fost că, la nivelul întregii societăți, daunele colaterale ale blocajelor ar depăși binele lor. Dar ai ști dacă asta a fost așa doar după câțiva ani. Ar trebui să te uiți la diagnosticul de cancer, listele de așteptare ale spitalelor, daunele educaționale și, da, să numeri morții Covid. După aproape doi ani, ne putem uita la primele indicații.
Problema cu blocajele este că nimeni nu se uită la pozele întregii societăți. Echipa profesorului Neil Ferguson de la Colegiul Imperial din Londra a recunoscut acest lucru, odată, ca fiind un lucru deoparte. „Nu luăm în considerare costurile sociale și economice mai largi ale suprimării”, au scris ei într-o presupusă evaluare a blocării, „care va fi ridicată”. Dar cât de sus? Și au fost un preț care merită plătit?
Pe măsură ce Suedia elimină toate restricțiile interne legate de Covid, ea apare cu unul dintre cele mai scăzute cifre de decese din Europa: rata este de 1.614 la un milion de oameni, puțin peste jumătate din cantitatea Marii Britanii (2.335). Având în vedere că numărul morților din UK a fost comparabil la început (ambele dintre cele mai grave de oriunde), este greu de argumentat că există o forță demografică care a însemnat că Covid nu se va răspândi niciodată în Suedia.
Nici nu se poate argumenta că Suedia era o națiune-partid hedonist: oamenii ei erau incredibil de precauți. Dar, spre deosebire de britanici, ei aveau un guvern care avea încredere în ei.
Au existat niște dictaturi suedeze: o „regulă a celor opt” a fost instituită pentru un timp. Barurile, restaurantele și cafenelele au fost toate distanțate social și, la un moment dat, au trebuit să se închidă la ora 20.30. Timp de câteva săptămâni, suedezii au avut chiar și pașapoarte de vaccin. Dar cam asta a fost: restul a fost îndrumare și a fost urmată.
Ceea ce nicio statistică nu poate transmite este cât de atenți au fost suedezii; ceva care m-a frapat ori de câte ori mergeam în vizită. Era perfect legal să ne întâlnim în baruri și pentru o fika într-o cafenea, dar majoritatea nu au făcut-o. O prietenă de-a mea avea o regulă că ea își va întâlni prietenii doar afară – chiar și în iarna de la Stockholm (a făcut asta atât de mult încât a degerat). În vara anului trecut, studiile au arătat că suedezii lucrează de acasă mai mult decât în orice altă țară europeană.
Acest lucru a menținut Covid-ul la un nivel scăzut, în timp ce lipsa regulilor le-a permis oamenilor să-și folosească raționamentul, minimizând în același timp daunele economice și sociale. PIB-ul Suediei a scăzut cu 2,9% în 2020, în timp ce al Marii Britanii s-a prăbușit cu 9,4%. Ambele s-au retras, dar economia Suediei este de așteptat ca anul acesta să fie cu cinci la sută mai mare decât înainte de pandemie, față de două procente pentru Germania. Marea Britanie va fi de aproximativ 1%, una dintre cele mai scăzute cifre din Europa.
Costul diferitelor măsuri Covid este cel mai bine rezumat de muntele datoriilor: un plus de 8.400 de lire sterline pe cap de locuitor în Marea Britanie și 3.000 de lire sterline în Suedia.
Școlile suedeze au continuat să funcţioneze pe tot parcursul, fără măști pe față. Elevii și studenții de licență au trecut la învățarea acasă, dar restul copiilor suedezi au mers la școală normal. Asta nu înseamnă că nu au existat absențe pe măsură ce virusul s-a răspândit: era obișnuit să vezi o treime, uneori chiar jumătate din clasă absentă din cauza adulmecărilor sau a suspectului de Covid. Dar nu au existat închideri la scară totală și, în afară de unele suspiciuni cu privire la o inflație minoră a notelor (nota medie la matematică s-a strecurat până la 10,1, de la 9,3), în Suedia nu se vorbește despre devastarea educațională.
În Marea Britanie, există calamități și mușamalizări. Repartând mai multe note A decât oricând înainte – și spunând universităților să facă mai mult spațiu – tinerii ar putea fi trecuți cu lopata prin sistem, cu terenul pierdut niciodată recunoscut sau complet recuperat.
Inflația a fost uluitoare: numărul de studenți de nivel A notați la A sau A* a crescut la 45%, în creștere de la 26% înainte de pandemie, dar nimeni nu se îndoiește că acești studenți au învățat mult mai puțin. Prin unele măsuri, inegalitatea educațională a fost retrasă cu 10 ani. Dar unele probleme sunt prea mari pentru a fi recunoscute.
Cadrele academice sugerează că efectul educației pierdute este permanent: mai puțină educație înseamnă inevitabil salarii mai mici și progresie mai lentă în carieră. Institutul pentru Studii Fiscale vorbește despre 40.000 de lire sterline din câștigurile pierdute pe viață per elev în Marea Britanie, 350 de miliarde de lire sterline în total. Studiile suedeze estimează că impactul Covid (asupra absenteismului și a învățării acasă) ar putea însemna o lovitură totală de 800 de milioane de lire sterline – mult mai mică decât impactul asupra zilelor de școală pierdute în Marea Britanie.
Impactul asupra listelor de așteptare din spitale este, de asemenea, foarte diferit. Frica de virus îi ține pe oameni departe – în vârful primului val, participarea la A&E suedeză a fost cu 31% mai mică decât în mod normal; în Marea Britanie, s-a prăbușit cu 57%. Operațiunile de rutină au scăzut cu 20% în Suedia și cu 34% în Anglia, așa că listele de așteptare au crescut în ambele țări. Așa cum au făcut aproape în toată lumea.
Dar nicio țară, nicăieri, nu a avut o listă de așteptare care să crească la fel de mare ca cea a Marii Britanii: de la 4,4 milioane înainte de pandemie, se va agrava în continuare timp de doi ani și se va agrava la aproximativ 9,2 milioane, conform modelelor NHS – echivalentul cu unul din cinci adulţi.
Un serviciu de sănătate de sus în jos este mai ușor întrerupt dacă i se ordonă să se transforme într-un serviciu Covid (și oamenilor li se spune să „protejeze NHS” nefolosindu-l). Listele de așteptare din Suedia, 130.000 înainte de pandemie, au atins 170.000 în octombrie anul trecut. Chiar și ajustându-ne la populație, nu se apropie de dimensiunea problemei Marii Britanii.
Suedia nu va declara victorie. Nimeni nu a fost pregătit corespunzător pentru Covid, iar eșecul țării de a proteja rezidenții din casele de îngrijire este încă văzut ca un scandal național. Suedia a primit, de asemenea, o lovitură mai mare decât vecinii săi: Danemarca, care a blocat, are mai multe despre ce să urle atunci când vine vorba de combinarea unui impact mai scăzut de Covid cu perturbări economice minime.
Dar, așa cum ar spune Tegnell, este încă prea devreme pentru a spune – cu orice finalitate – cine a înțeles bine și cine nu.
