World

25 noiembrie – Ziua internaţională de combatere a violenţei împotriva femeilor

Din Nigeria până în Brazilia, din Franţa până în India, nicio ţară nu a scăpat de pandemia cu noul coronavirus, dar nici de explozia „colaterală” a agresiunilor suportate de femei, ceea ce dă o rezonanţă specială anul acesta Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţelor, marcată miercuri 25 noiembrie, relatează AFP, si agerpres.

Criza sanitară mondială a scos la lumină peste tot flagelul violenţelor sexiste şi sexuale, scrie France Presse: ţări ca Nigeria şi Africa de Sud au cunoscut creşteri dramatice ale numărului de violuri, în Peru s-au înmulţit cazurile de dispariţii de femei, a crescut numărul femeilor ucise în Brazilia şi Mexic, iar în Europa asociaţiile de apărare a femeilor sunt debordate.

Conform statisticilor ONU Femei publicate la finele lui septembrie, izolarea a dus la înmulţirea în toată lumea a plângerilor sau apelurilor la autorităţi în legătură cu violenţe domestice: cu 30% în Cipru, cu 33% în Singapore, cu 30% în Franţa şi cu 25% în Argentina.

Pretutindeni în lume, pe fondul restricţiilor de deplasare impuse în ideea de a limita răspândirea virusului, femei şi copii au fost izolaţi, în spatele uşilor închise, în condiţiile în care „casa este locul cel mai periculos pentru femei”, după cum a amintit încă din aprilie un grup de asociaţii de sprijin din Maroc, care au cerut autorităţilor un „răspuns de urgenţă”.

Heena, în vârstă de 33 de ani, bucătăreasă în Mumbai, a mărturisit pentru France Presse că s-a simţit „prizonieră în propria casă” cu un soţ şomer, consumator de droguri şi violent. „În timpul izolării, îşi petrecea toată ziua jucându-se la telefon, bătându-mă şi maltratându-mă”, a relatat femeia.

Citește și:  George Soros, Rockefeller și Bill Gates sunt acuzați că au creat COVID-19

La 15 august, soţul ei a bătut-o mai tare ca de obicei, în faţa fiului lor, şi a alungat-o de acasă. „Nu ştiam unde să mă duc, mă durea tot corpul”, a spus Heena, care nu a îndrăznit să meargă la poliţie, de teamă că nu va fi luată în serios.

Astăzi, ea se luptă să-şi revadă fiul, dar „tribunalele nu funcţionează în regim complet din cauza COVID”, se plânge femeia, care nu şi-a văzut copilul de patru luni.

În toate ţările, încetinirea activităţii în anumite instituţii, închiderea de firme, centre culturale sau sportive şi a şcolilor au blocat posibile căi de scăpare pentru victime, deja slăbite de insecuritatea economică şi socială determinate de virus.

„Asistăm la o deteriorare periculoasă a situaţiei social-economice a familiilor ca urmare a izolării, cu înmulţirea situaţiilor de sărăcie, ceea ce poate duce la reacţii violente”, a subliniat Hanaa Edwar, din Reţeaua femeilor irakiene, care pledează de 10 ani pentru o lege împotriva violenţei domestice în această ţară.

În Brazilia, 648 de femei au fost ucise în primul semestru din 2020, o creştere de 1,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, potrivit Forumului brazilian pentru siguranţă publică (FBSP). Guvernul, care susţine că este la curent cu această problemă, a lansat o campanie pentru a încuraja depunerea de plângeri, dar măsurile de susţinere a victimelor sunt insuficiente, consideră organizaţia.

La nivel mondial, doar o ţară din opt a adoptat măsuri pentru a atenua efectele pandemiei asupra femeilor şi fetelor, atenţionează ONU Femei.

În Spania, victimele acestor abuzuri le-au putut semnala discret folosind în farmacii codul „Mascarilla-19” („mască-19”), farmaciile numărându-se în multe ţări printre puţinele magazine rămase deschise. În Franţa, unele asociaţii au instalat puncte de contact în supermarketuri.

Citește și:  Adevărata PANDEMIE și cea mai MARE: Avortul a fost cauza globală a morții în 2020, cu 42,7 milioane uciși, față de 1,8 milioane CU coronavirus

„Femeile care au venit la noi trăiau în situaţii care deveniseră insuportabile, periculoase. Izolarea a avut un efect de menghină”, a spus Sophie Cartron, directoare adjunctă a unei asociaţii care lucrează într-un centru comercial aproape de Paris.

Din cauza restricţiilor sanitare, mobilizarea pentru 25 noiembrie, Ziua internaţională de eliminare a violenţelor împotriva femeilor, rămâne incertă.

Totuşi, recent au avut loc marşuri pentru drepturile femeilor, în Namibia, Liberia, Costa Rica, Guatemala sau România, aminteşte AFP.

„Nu putem să manifestăm pentru a ne exprima preocupările, nu putem ieşi la marş pentru a lupta împreună, dar tot ne vom face auzite vocile, virtual şi vizual”, a subliniat la Paris mişcarea feministă Planning familial.

„Peste tot unde ne uităm vedem inegalităţi în ce priveşte locurile de muncă, diferenţe de salarii, violenţe sexiste. Toate acestea se accentuează şi mai mult din cauza COVID”, a remarcat Tamara Mathebula, din Comisia pentru egalitatea de gen din Africa de Sud.

Consecinţele coronavirusului asupra drepturilor femeilor ar putea fi foarte grave pe termen lung. În iulie, Naţiunile Unite au avertizat că şase luni de restricţii sanitare ar putea antrena 31 de milioane de cazuri suplimentare de violenţe sexiste în lume, şapte milioane de sarcini nedorite şi ar putea pune în pericol lupta împotriva mutilării genitale feminine, precum şi a căsătoriilor forţate.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close